Iubiţi-i, nu-i omorâţi!0
De când cu moartea lui Ionuţ, copilul sfâşiat de o haită de maidanezi, românii s-au împărţit în două tabere. Una, care susţine eutanasierea, şi alta, care se împotriveşte. Este firesc s...
De când cu moartea lui Ionuţ, copilul sfâşiat de o haită de maidanezi, românii s-au împărţit în două tabere. Una, care susţine eutanasierea, şi alta, care se împotriveşte. Este firesc s...
Consiliul Național al Elevilor consideră măsura adoptată de către Ministerul Educației Naționale privind creșterea ponderii mediei evaluării naționale la admiterea în învățământul lice...
Noua Republică urmăreşte cu interes dezbaterile pe marginea proiectelor de exploatare a resurselor subsolului din România. PNR salută atât activitatea organizaţiilor neguvernamentale care au ca...
Marti, 6 august 2013, la implinirea a 96 de ani de la eroicele lupte, din Primul Razboi Mondial, de la Marasesti si Marasti, autoritatile din Vrancea au organizat manifestari de cinstire a eroilor car...
Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut luni, 22 iulie 2013, la Bruxelles, în marja reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, o întrevedere ...
Deputatul PP-DD de Brăila Marioara Nistor salută procentul de promovabilitate la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an obţinut de judeţul Brăila, clasat pe primul loc pe ţară, ...
Guvernul României salută decizia favorabilă a Fondului Monetar Internaţional privind finalizarea cu succes a acordului cu FMI, prin închiderea evaluărilor 7 şi 8, şi apreciază că aceasta ref...
In organizarea Casei de Cultura a municipiului Braila si a Asociatiei Pro Basarabia si Bucovina "Vasile Voloc" filiala Braila, sâmbata, 22 iunie 2013, ora 11.00, in Sala Studio a Teatrului "Maria Fil...
Prin comunicatul de presă dat publicitatii in 4 iunie 2013, Ministerul Român al Afacerilor Externe salută aniversarea a 93 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon. Tratatul de ...
Premierul Victor Ponta salută medaliatii români de la Campionatul European de canotaj de la Sevilla. România a obtinut duminică trei medalii – două de aur si una de argint – la probele de dub...
La Braila s-a constituit Filiala Comitetului Român pentru Cinstirea Eroilor (CRCE), aceasta fiind a doua din tara, dupa cea din Neamt. Festivitatea de inaugurare a avut loc vineri, 17 mai 2013, ora 1...
Platforma Civică Acţiunea 2012 salută desemnarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române şi la Bucureşti. După adoptarea Zilei Limbii Române ca sărbătoare oficială la Chişinău, iată ...
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) salută salvarea programului Erasmus ca urmare a unui acord între Parlamentul European și Statele Membre ale Uniunii Europen...
Alianţa Naţională a Oraganizaţiilor Studenţeşti România (ANOSR) a lansat o serie de recomandări pentru studenți, referitoare la votul din 9 Decembrie. ANOSR amintește de importanța particip...